Septembrie.

„September: it was the most beautiful of words, he’d always felt, evoking orange-flowers, swallows, and regret.”

Se spune ca „toate se intampla la timpul lor”  oare cata dreptate are zicala asta? am vazut un film care mi-a ridicat o mare intrebare. Noi suntem cei care ne facem destinul, sau doar il urmam? . Uneori ajung sa cred ca atunci cand nu poti sa renunti la ceva, sau oricat incerci si acel lucru se tot intoarce ca un bumerang, poate..nu trebuie sa te mai impotrivesti si sa accepti realitate. [ cum zice si dmx „if you have something let it go, if it comes back to you, it’s yours]…poate sa fie timpul de vina sau lipsa de sincronizare? Dar ce faci cand a trecut atat de mult timp si momentul potrivit pare sa nu mai vina? te descurajezi si incerci sa cauti motive, sa fugi departe de adevar dar el te prinde din urma cand te astepti mai putin, cand nu ti-a mai ramas nimic decat…

Speranta. Parsiv sentiment care se hraneste cu orice frantura de incertitudine. Se joaca cu mintea ta si iti expune conceptul dorintei tale ca un univers tangibil. Datorita ei ajungi sa crezi in imposibil, sa iti pui la indoiala orice adevar valid asupra existentei tale, te face sa crezi ca negru e alb, ca atomul de oxigen are valenta 3, ca el inca te iubeste. Dezordinea din gandurile tale o constituie si o determina sa iti ofere un raspuns subtil, la cele mai intense intrebari,  bazat defapt pe conceputul imaginatiei tale  si o mare parte din dorinta ta. In doza mare, speranta mascheaza orice urma de realitate lasand in mintea ta doar iluzii si suspans. ajungi sa dai vina pe lucruri marunte sau fictionale sau poate, dinou.. chiar pe timp sau pe…chimie.

Cum hidrogenul are intotdeauna afinitate pentru oxigen, aceste doua elemente cand sunt puse in apropriere reactioneza, atat de intens si unic, incat uneori reactiile nu pot fi reversibile. Dai vina pe ea pentru ca stii ca n-ai simtit pentru nimeni ce ai simtit atunci cand era langa tine. Pentru pentru ca te simtit neputincios cand o privesti,  ochii ei ti-au furat inima si nu s-au mai intors cu ea…sa nu uitam zambetul, zambetul inocent care iti spunea ca totul o sa fie bine dar pe care… niciodata nu l-ai crezut. N-ai obosit sa ii cauti privirea cand mergi pe strada, sau sa iti doresti sa ii mai auzi glasul cum iti spunea „te iubesc”, cu toate ca mandria ta nu lasa loc de raspuns… N-ai vrut sa crezi ca te-ai indragostit de ea, nu ai acceptat acest lucru si totusi nimic nu s-a schimbat. Ai crezut ca poti sa te opresti. Ai incercat degeaba orice posibilitate sa ti-o scoti din minte, sa o indepartezi, sa o faci sa simta ca totul a fost in capul ei, dar..ai incercat vreodata sa lupti pentreu ea? 

Anunțuri
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: